Noi stenograme din dosarul MEGA-ȘPĂGILOR de la Fundeni. ”Șefa banilor” bănuia că e urmărită de DNA: ”Tre’ să fim foarte discrete! Sunt ăștia cu ochii pe noi ca pe butelie!” + Cum se trucau licitații de milioane de euro

România s-a transformat în ”țara tuturor posibilităților”, însă – din păcate – nu în sensul cel mai bun al expresiei. Profitând de funcțiile-cheie în care ajung, la un moment dat, unii privilegiați lasă deoparte orice urmă de sfială și dezvoltă afaceri dubioase pe banii statului, măsluind licitații, oferind informații ”din interior” și obținând ceea ce procurorii DNA numesc ”foloase necuvenite”. Însă jaful nu poate fi descris doar în două cuvinte.

GÂNDUL.RO a prezentat, în materialul precedent, informații senzaționale – în exclusivitate – dintr-un dosar al DNA care a vizat-o pe ”Șefa banilor” de la o instituție medicală de elită a României, respectiv Spitalul Fundeni, ”trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.

Interceptările efectuate de procurorii DNA sunt, pur și simplu, fabuloase, acestea scoțând în evidență o rețea a intereselor personale și de grup (infracțional) care a funcționat, o bună perioadă de timp, de minune. ”Șefa banilor” de la Fundeni avea la dispoziție întreg planul de achiziții al faimosului Institut și, profitând de o astfel de situație, a ”livrat” către ”firmele agreate” informații esențiale referitoare la viitoarele licitații pentru achiziționarea de instrumentar și echipament medical.

Bineînțeles, tot acest ”efort” susținut a fost răsplătit cum se cuvine de firmele care – profitând de informațiile obținute ”pe sub masă” – câștigau contracte pe bandă rulantă. ”Șefa banilor”, mare amatoare de călătorii și de vacanțe, a făcut un adevărat tur al Europei și nu numai. Paris, Londra, Roma, Veneția și Barcelona au devenit locuri de ”pelerinaj cu ștaif” pentru ea, iar discuțiile dintre purtate cu partenerii de… afaceri oferă o imagine de ansamblu aproape ireală.

”Ideea e să nu se facă 70 de mii de verificări, sunt ăștia cu ochii pe noi ca pe butelie”

Potrivit principiului ”primul venit, primul servit”, reprezentanții firmelor plasate în cercul de interese financiare ale ”Șefei banilor” de la Fundeni au insistat, de fiecare dată, să aibă acces la informații vitale referitoare la viitoarele licitații, insistând ca aceasta să intermedieze deschiderea unor uși pentru ca totul să meargă cât mai repede și fără… surprize neplăcute.

Martor 1: ”Știți ce vroiam să vă rog? Nu ne faceți cumva intrarea la Domnul… (neinteligibil)…. Dar știți pentru ce!?… (neinteligibil)… Ca să aprobe repede. Știți că dacă există aprobarea de la minister, nu sunt probleme la spital și n-o să ducă… (neinteligibil)…. Ca să am cumva garanție că … (neinteligibil)…… ăștia de la (…), dacă apuc să fac primul pas, altfel stau lucrurile”

Martor 2: ”Vorbește și tu mai încet. Să vorbească mai încet”

”Șefa”: ”Nu-i nimic”.

Martor 1: ”Ca să fim… știți cum e…”

”Șefa”: ”Da, când vrei…”

Martor 1: ”Și atunci totul o să meargă șnur. (…) Să știu numele firmei care a participat… (neinteligibil) … 

”Șefa”: ”Nu-i nevoie, totul e… totul e noi să facem acord cadru și ăia să ne dea repede banii. Mergem noi două” (n.red. – către una dintre persoanele care participă la discuție).

Martor 2: ”Că așa are încredere. Îți dai seama, că dacă mă duc eu…. ”Cine ești tu, prințeso?!”

Martor 1: ”Păi da, d-asta zic, că rezolvăm toate problemele. Rezolvăm toate problemele așa… Rezolvăm toate problemele. Rezolvăm și p-aia, se rezolvă și ale noastre. (…) Da, evaluare ca să aveți timp să faceți și adresa aia către minister. Adică, rezolv-o p-aia. Ideea e să nu se facă 70 de mii de verificări, sunt ăștia cu ochii pe noi ca pe butelie. Și dacă se face 70 de mii…”

”Șefa”: ”Băi, deșteaptă ești, mă!”

Martor 2: ”Haideți că ăla era drăguț, doctorul ăla tinerel de a venit cu necesarul. Era cam pămpălău, săracul, el așa, de a venit cu ele”.

”Șefa”: ”Cineva nu realizează, că eu chiar vorbeam, ce a fost acum 15 ani nu o să mai fie în vecii vecilor”.

Martor 1: ”Dar era și altă legislație atunci… Noi trebuie să ne vedem sacii în căruță. Adică, eu vreau să-mi văd chestia aia aprobată…”

”Șefa”: ”Tre` să fim foarte discrete… Să facem licitație, da?! Și voi câștigați, da?”

Doamna de la butoane: ”Și voi intrați pur și simplu, intrați acolo și câștigăm. Vă dau ofertă…”

Impetuozitatea demnă de o cauză mai bună a ”Doamnei de la butoane” se ridică la suprafață precum untdelemnul, în urma acestor interceptări senzaționale, iar cineva poate spune că respectiva avea un curaj nebun. Însă, atunci când te simți ”pe cai mari” și crezi că ”operațiunea” pe care ai pus-o la cale este perfectă, nimic nu mai pare imposibil.

O licitație trucată nu poate avea decât un câștigător dinainte cunoscut, cu atât mai mult cu cât tocmai persoana responsabilă te asigură că nimeni nu îți va sta în cale. Dar interceptările DNA scot în evidență și un alt aspect extrem de interesant. Persoanele din rețea se declară surprinse atunci când observă că apare o mașină ”de fițe” în decor, ideea întregii afaceri fiind aceea ca imaginea fiecărui complice să fie cea a unui om absolut normal, care trăiește modest și, bineînțeles, nu trebuie să iasă în evidență.

”Șefa”: ”Asta vroiam să îți spun. Și voi intrați pur și simplu (n.red. – la licitație), intrați acolo și câștigăm. Vă dau ofertă… Și câștigați, chiar dacă…”

Martor 2: ”Dar eu am văzut prețurile lor la steplere…”

”Șefa”: ”Să câștigați… da, o să câștigați!”

Martor 2: ”Toată lumea s-a speriat acuma… M-am întâlnit cu doamna, am fost până la (…). Auziți, asta e nebună? Și-a schimbat mașina acum, în momentele astea?”

”Șefa”: ”Nu!”

Martor 2: ”Păi a venit cu un Range Rover…”

”Șefa”: ”Păi vine, vine … o aduce diverși (n.red. – ”șefa” are probleme cu gramatica limbii române) … ”

Martor 2: ”Nu, vine… conduce ea… A venit acuma, m-am întâlnit cu ea , cu un Range Rover d-ăla mare, mare, mare, nou-nouț. Auziți? Știți că avem un acord ca…. Am un acord cadru nesemnat pe (…) vreau să mă duc și eu la domnul (…) să rezolv.

Martor 3: ”Nu e sănătoasă…”

Martor 2: ”Da, conducea ea. Eu cred că nu e zdravănă…”

”Șefa” pune piciorul în prag: ”I-am spus să mi le dea pe toate. De acum încolo… Am avut o zi îngrozitoare!”

Discuție în biroul ”Șefei”: ”Crede-mă că mai rău ca acuma n-a fost niciodată! O să fie crimă și pedeapsă”

Bineînțeles că într-o astfel de afacere nu merge totul ”șnur”, motiv pentru care discuțiile devin, uneori, tensionate, iar interceptările prezentate, ÎN EXCLUSIVITATE, de GÂNDUL.RO, o înfățișează pe ”Șefa banilor” stresată fiindcă are senzația că este depășită de situație.

Recunoaște că nu mai poate dormi noaptea, că îi vine să plângă pentru că nu-i poate ”urmări” pe toți și se teme că va fi dată afară.

Martor 2: ”Scot cheia? Sau o las…” (n.red. – după ce intră în biroul ”Șefei”)

”Șefa”: ”Nu, las-o, că…”

Martor 2: ”Mamă, da` ce-i agitația asta?”

”Șefa”: ”Vai de capu` meu! Da` nu mai pot! Am, mai…mai am puțin și mor! Nu mai pot! Uite că nu pot să… să fac ăsta… cu bugetu`… ăla… ăăă…astea… Problemele pe minister! Ăăă… am stat ieri toată ziua în Consiliul de Administrație… Acuma, mă… trei telefoane mi-a dat să vin în Comitetul Director! Deci nu mai… deci nu…uite așa, uite așa, tot, tot, tot, tot, tot! Ce faceți?”

Martor 2: ”Dacă tu faci contractul subsecvent pentru două luni, înseamnă că respectivele kit-uri…”

”Șefa”: ”Ne ia, ne ia că sunt controale…Sunt controale și trebui kit-uri mai lungi… O să fie crimă și pedeapsă! Nu vrei să știi ce… ce poa` să fie … (neinteligibil)… Câte protocoale și câte astea… Deci nu mai știm, nu mai știm! Deci știi cum îmi vine câteodată?! Zic, mă, mă duc să mă… învârtindu-mă, să nu mai… Da` cum, mă, s-a-ntâmplat de am ajuns aici?”

Martor 2: ”Iar au venit unii, au trimis astăzi contestație…”

”Șefa”: ”Astăzi?!”

Martor 2: ”Da!”

”Șefa”: ”Eee! Spune! Da` ce s-a-ntâmplat, mă? Că mi-a zis în noiembrie… Ce-a făcut, ce-au mai greșit, mă, la licitația asta?! F__-ar a naibii de licitație că (…) nu mai… cred că mă cert cu el și stricăm și problemele noastre particulare! Sunt înnebunită, știi cum? Cu banii ăștia… i-am promis… nu știu ce-o să iasă! Cred că mă dă afară și pe mine și pe el! Îmi vine să plâng! Îmi vine să plâng! Știi de când îi tot spun?! De când îi tot spun! Și voi… trebuia să veniți la mine în fiecare zi! Deci n-a fost zi să… în care să nu-i spun de așa ceva! Cum s-a ajuns aicea, Dumnezeu…! Nu știu… Deci nu știu cum s-a ajuns! Crede-mă că mai rău ca acuma n-a fost niciodată! Cu toate problemele astea, noi suntem cei mai încurcați acum! Cei mai încurcați acum! (…) Deci nu, nu vreau, nu mai pot! N-am dormit azi-noapte! Nu pot să le… să le cuprind pe toate, nu pot! Efectiv! Știi cum stau aicea? Dorm aicea, da` nu pot să-i cuprind, să-i urmăresc pe fiecare!”

”Șefa banilor” recunoaște că a luat mită în ultimii 4-5 ani: ”Câștig sau pierd, negustor mă numesc”

În timpul unei alte discuții purtate cu ”oamenii din rețea”, ”Șefa banilor” și-a mutat telefonul mobil într-o altă cameră, temându-se de o eventuală înregistrare ambientală.

Însă, în timpul aceleiași discuții, ”Doamna de la butoane” precizează (recunoaște) faptul că, ”în ultimii 4-5 ani a practicat activități de luare de mită, însă fără a impune persoanelor interesate oferirea de bunuri sau sume de bani pentru ca aceasta să îndeplinească în mod defectuos sau să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu”.

(”Șefa”) constată pe parcursul conversației că propriul telefonul mobil se află în proximitatea acesteia, aspect ce îi induce o stare de temere în ceea ce privește posibila interceptare ambientală a conversațiilor acesteia, precizând că frecvent își ia măsuri de precauție în sensul că preferă să discute în șoaptă și așează telefonul într-o altă cameră.  (”Șefa) își manifestă temerile privind înregistrarea sa ambientală inclusiv cu privire la numitul (…)”

Extras din dosarul de la instanță

”Șefa”: ”Nu poți să calci pe cadavre. Fiecare, și tu îți cunoști interesul și eu îmi cunosc interesul, aș minți să nu spun lucrul ăsta, dar nu călcăm pe cadavre. Punct. La mine, știi cum e?  Câștig sau pierd, negustor mă numesc. Deci nu ești disperat pe niște chestii din-astea sau… Eu ți-am spus, eu în 4-5 ani pot să mă laud că n-am condiționat ceva vreodată. Pe orice funcție am fost. Deci nu, n-are cineva să spună “Da, mi-a zis …“ N-are cum, n-are cum să zică. A, nu pot să spun că mă vede Doamne-Doamne, dar e cu totul altceva. Nu știu, e… ”

Urmează momentul în care ”Șefa” are unele rețineri din cauza unei eventuale interceptări ambientale.

”Șefa”: ”Mă telefonul meu a fost aici? Ok. N-am vorbit nimic (n.red. – compromițător), nu? Mă, dar nu l-am văzut niciuna? Bine că n-am vorbit nimic!”

Martor: ”Am văzut. Și oricum al dumneavoastră de d-ăla antic și de demult…”

”Șefa”: ”Da? Ce-am vorbit? N-am vorbit nimic, n-am vorbit decât de…”

Martor: ”Bârfă!”

”Șefa”: ”Oricum am vorbit încet chiar ce-am bârfit…”

Martor: ”Da, dar ambiental trebuie să aibă cred că… să fie o mașină pe aici, mă gândesc”.

”Șefa”: ”Păi poți să știi că nu stă la poartă acolo? Eu mă feresc să vorbesc… Doamne, Doamne! Nu știu, dar să știi că cu aparatele astea care le pierdem suntem… E numai el de vină dacă se întâmplă ceva…”